Dr. Eliza Simiraș
Medic Primar – Diabet, Nutriție, Boli metabolice
Am absolvit Facultatea de Medicina Generală, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie”Carol Davila”, București, promoția 2001.
Am activat ca medic rezident medicină de familie în perioada 2002-2005, ulterior medic rezident diabet, nutriție, boli metabolice 2006-2012, în cadrul Spitalului Sf. Spiridon, Iași.
Din anul 2013 până în prezent am activat în cadrul Centrului Medical ”Consultmed” Iași, inițial ca medic specialist, iar din 2019 ca medic primar diabetolog.
Formarea profesională o datorez atât cursurilor și congreselor naționale și internationale la care am participat în această perioadă, cât mai ales mentorilor care m-au susținut, prin exemplul lor de dăruire și profesionalism și prin disponibilitatea permanentă și îndrumările prețioase.
Am învățat în acești ani că medicina este o artă care necesită răbdare și devotament. Fiecare om este unic și relația ce se construiește între pacient si medic are un impact important asupra complianței terapeutice, element definitoriu în gestionarea unei afecțiuni cronice.
Ce mă recomandă?
- Tenacitatea în atingerea obiectivelor
- Spiritul de echipă
- Empatia.
Articole în blogul nostru:
Coma diabetică – tipuri, simptome, factori de risc
Coma diabetică este o complicație a pacienților cu diabet determinată de creșterea sau scăderea la valori extreme a glicemiei. După cum îî spune și numele – comă – această stare poate merge până la pierderea cunoștinței, însoțită de incapacitatea de a răspunde la stimuli externi.
Pentru ANALIZE ȘI CONSULTAȚII în cadrul clinicii noastre te rugăm să te programezi:
- Diabet și boli asociate - Programare Echipa medicalăContactează-ne:
CENTRUL MEDICAL IAȘI / SPITAL INTERNARE DE ZI DIABET ȘI CARDIOLOGIE
📌 Sos. Păcurari nr. 70, IAȘI, jud. IAȘI
CENTRUL MEDICAL TÂRGU FRUMOS
📌 Policlinica Tg. Frumos, Str. Petru Rareș nr. 58, parter, Tg. Frumos, jud. Iași
CENTRUL MEDICAL Consultmed BELCEȘTI
📌 Tronson B, Bloc 4, Belcești, jud. Iași