RASPUNSURI LA CELE MAI SIMPLE INTREBARI LEGATE DE VACCIN

RASPUNSURI LA CELE MAI SIMPLE INTREBARI LEGATE DE VACCIN

Este adevarat ca vaccinurile sunt insotite de efecte adverse?

Ca orice tratament medicamentos, si vaccinurile pot avea efecte adverse, dar nici unele dintre acestea nu sunt atat de severe ca bolile respective. Durerea, febra moderata si chiar unele efecte adverse grave, dar extrem de rare, trebuie sa fie comparate cu consecintele contractarii bolii impotriva careia se vaccineaza. In cazul poliomielitei, de exemplu, aceste consecinte pot include paralizia, iar unele boli „dezamorsate” prin vaccinare pot avea drept consecinta chiar decesul.

Copiii primesc prea multe vaccinuri prea devreme?

Sistemul imunitar al nou-nascutilor se confrunta simultan cu multe provocari. Din momentul nasterii, mii de bacterii diferite incep sa traiasca pe suprafata intestinelor bebelusilor. Avand raspunsuri imune rapide la aceste bacterii, ei le impiedica sa invadeze sistemul circulator si sa cauzeze boli grave.

De fapt, bebelusii sunt capabili sa raspunda la milioane de virusi si bacterii diferite, deoarece au miliarde de celule imunologice care circula in organismele lor. De aceea, vaccinurile facute in primii doi ani de viata reprezinta „o picatura de apa dintr-un ocean” din ceea ce sistemul imunitar al unui copil intalneste si administreaza cu succes in fiecare zi.

Este bine sa amanam vaccinarea?

Amanarea vaccinarilor va creste perioada in care copiii sunt expusi riscului de contactare a bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare. Cateva dintre aceste boli – cum sunt varicela, tusea convulsiva si infectia cu pneumococcus – inca sunt destul de frecvente. Chiar daca programul de vaccinare poate parea oarecum rigid, el se bazeaza pe cele mai bune informatii stiintifice disponibile si este mai sigur decat programele alternative.

Separarea, marirea intervalelor dintre vaccinari sau stoparea vaccinurilor pune probleme, deoarece copiii vor fi sensibili la boli pe perioade de timp mai lungi. Momentul in care un copil trebuie sa fie vaccinat este determinat prin punerea in balanta a momentului in care copilul prezinta cel mai mare risc de contactare a bolii si momentul in care vaccinul va genera cel mai bun raspuns imun.

In sfarsit, modificarea programului de vaccinare necesita vizite in plus la medic. In urma cercetarilor in care s-a masurat nivelul de cortizol (hormon eliberat de organism ca raspuns la stres), s-a stabilit ca cei mici sunt mai stresati daca li se fac doua injectii in loc de una. Prin urmare, un numar mai mare de vizite la medic pentru injectii individuale va pune copilul in mai multe situatii stresante. In plus, asta implica un potential crescut de erori administrative, mai mult timp alocat vizitelor la doctor si costuri mai ridicate.

Imunitatea castigata prin vaccinare este mai buna decat cea obtinuta fiind bolnav?

Da. Bolile pe care le prevenim prin vaccinare au complicatii grave, uneori debilitante si cu efecte pe intreaga viata. Desi vaccinurile nu sunt lipsite de riscuri (ca orice alt produs medical) si pot produce reactii adverse, acestea sunt rareori atat de grave si extrem de rar se pot asocia exclusiv cu vaccinarea. Siguranta vaccinarii este asigurata de multiplele etape de control, studiile facute inainte de licentierea vaccinului, precum si de sistemele de monitorizare ale reactiilor adverse.

Acestea arata la nivel global ca vaccinurile sunt sigure si eficiente, eliminand boli grave care continua sa omoare copiii si adultii nevaccinati.

Este adevarat ca multi oameni dintre cei care contacteaza boli infectioase au fost, de fapt, vaccinati?

Nu. Cei mai multi oameni care sufera de boli evitabile prin vaccinare nu au fost vaccinati. Este adevarat, insa, si ca niciun vaccin nu ofera protectie 100% si de multe ori protocoalele de vaccinare nu sunt riguros respectate. De pilda, peste 90% din cazurile de rujeola raportate in anul 2009 au primit mai putin decat cele doua doze de vaccin rujeolic recomandate.

Sursa articol: Ministerul Sanătății – www.desprevaccin.ro

Programari

Programari spital

0371 353 366

Programari ambulator

0232 233 387
Scroll to Top
Call Now Button